Animekirus

Cât de tristă poate fi viața unui om care stă de Paști acasă pentru a scrie recenzii? Moderat spre mult aș zice. Bun. Am să mă opresc din a-mi răspunde singur la întrebări și voi trece la ceea ce contează. Revin! ... după mult timp, de data asta pe bune. Au fost mai mulți factori ce-au dus la absența mea îndelungată. Primul ar fi lispa timpului. Sunt prins cu o tonă de chestii, sunt mega stresat, mai nou pe lângă facultate am și job, deci vă dați seama. Abia dacă găsesc o zi liberă pentru mine și-n aia sigur n-am chef de scris recenzii. Am vrut să renunț de tot dar mi-am dat seama c-ar trebui să mă raportez la treaba asta cu blogăreala ca la o metodă de relaxare, detașare și rupere temporară de realitatea atât de fucked up prin care levitez. Al doilea motiv ar fi tema incredibil de enervantă a blog-ului pe care n-am cum s-o adaptez nevoilor mele. Sunt conștient că nu-i cea mai bună, dar nu pot face de unul singur mai mult. Am cerut ajutor, în repetate rânduri, dar nimeni nu s-a oferit. Până pot rezolva problema asta, please bear with me! N-am ce face. Totuși, culoarea cepei verzi se asortează bine cu Miku!

Mărturisesc că anul acesta am văzut doar trei anime-uri. Destul de puțin. Am luat o pauză de la ele căci cei prea mult strică. Și ăsta ar fi un motiv pentru care mi-am oprit activitatea. Mă rog! Voi încerca să scriu zilele ce vin despre toate trei câte puțin. Primul, după cum spune și titlul, este Erased. Mă tot gândeam câte glume faine pot ieși de pe urma numelui său din japoneză, lung și inpronunțabil, dar m-am oprit în momentul în care am constatat că îs atât de multe încât nici măcar nu mai e amuzant. Așa, ca un fun fact, traducerea ar fi: ”Orașul în care nu exist!” ... sau ceva p-acolo. Am ținut să-l urmăresc pentru că am tot auzit că se preconizează a fi cel mai bun anime al iernii cea trecut și pentru că mi-a plcăut cum sună povestea. Nu mă pot pronunța dacă e sau nu cel mai bun din moment ce e singurul din sezonul recent încheiat pe care l-am văzut. Oricum, voi, consumatori obsedați de acest gen de animație orientală știți mai bine ca mine. Let s go!

În primul rând mi-a picat bine să ies din gloata shounen în care-am stat o vreme și să constat că există și anime-uri care-și propun să scoată-n evidență sentimente, trăiri, tipologii de oameni, într-o manieră mai puțin ieftină. Ar trebui să mă uit la astfel de anime-uri mai des. Bine, tot are niște elemente specifice genului pe care le-am acceptat, dar care în ultima vreme au început să mă enerveze: dialoguri nenaturale și mult prea explicative, aceleșeai tipologii de personaje, etc. Termin. Nu vreau să zică lumea că-s hater cu anime-urile. Nu-s, doar că am mici frustrări din când în când. Ideea poveștii mi-a plcăut, deși modul în care aceasta a fost realizată mai puțin. Recunosc că m-a ținut captivat până la final. Asta e și menirea unei serii bazate pe suspans cum este și Erased, dar nu consider că e atât de bun pe cât aud de la oamenii din jurul meu, sau pe câtă reclamă pozitivă i s-a făcut. ”Uite, anime-uri bune, mature! Astea-s povești bune, care te provoacă. Lăsați căcaturile alea de One Punch Man, My Hero Acadamia, One Piece sau nu mai știu ce ... ” Da, e diferit, are alte pretenții. În opinia mea nici n-ar trebui comparate. Sunt anime-uri de factură și gen diferit. Repet, ideea e bună, povestea și-a făcut treaba, dar se putea și mai bine ... mult mai bine.

Oare o să zic vreodată ceva bun despre un anime? Cel mai probabil nu ... Glumesc! Nu zic că ăsta-i prost, doar că-mi place să scot în evidență ce nu mi se pare bine. Mereu ne-am dorit, sau dacă nu, măcar gândit, cum ar fi dacă ne-am putea întoarce în timp ca să ne reparăm greșelile sau să prevenim un dezastru. Ai putea să te întorci în timp și să vorbești cu fata aia drăguță din liceu pe care ai evitat-o ani la rând pentru că erai nesigur. Ai putea să te întorci în timp și să-i mai spui încă odată lu bună-ta c-o iubești. Sau ... ai putea să te întorci în timp ca să-ți salvezi colegii de clasă de la a fi uciși de profesorul vostru sociopat. Dacă ai ales varianta cu numărul trei, gândești exact ca și-un personaj dintr-un anime. Felicitări! Fujinuma Satoru, încarnarea perfectă a ratatului aflat la vârsta de treij de ani ce trece printr-o serie de crize existențiale, posedă un soi de abilitate asupra căreia o să revin, ce-l poate transporta în trecut pentru a preveni dezastre. Astfel, acesta este de multe ori trimis cu 5-10 minute în trecut pentru a opri mici accidente. (accidente de mașini, răpri, etc.) După ce mama lui este ucisă în mod misterios, Satoru se întoarce cu 18 ani în trecut, pe vremea când era doar un elev de clasa a 5-a, pentru a opri crima din a se întâmpla. Aici se adâncește și misterul, în momentul în care aflăm mai multe despre cele petrecute cu 18 ani în urmă. E o premisă bună, ca la majoritatea anime-urilor de acest gen, care-și propun să se joace cu mintea ta și să te amețească de nu mai știi cine-i cine, care-i care și dacă povestea asta nenorocită se va descâlci vreodată. Numai că ... Erased se cam deconspiră singur din primele două episode. Cum așa? Pe lângă faptul că-ți oferă în mod subtil imaginea criminalului în opening, îți și reduce lista de posibili suspencți logici la unul singur. Văzând toate personajele implicate în poveste, care majoritatea erau femei sau copii, Yashiro este singurul personaj care se potrivește cu profilul criminalului creat în prezent. Ca să nu mai spun că e o abordare destul de clișeico-previzibilă si că tipul era ciudat încă din primul minut în care a fost prezentat. Așa. Ideea e că trebuia să ai creier de maimuță ca să nu-ți dai seama cine-i criminalul după jumătatea seriei.

Chiar și cu acest element aruncat în față am zis că vreau să văd cum evoluează povestea și cum o să-l prindă un bărbat de 29 de ani în corpul unui copil de 11 pe sadicul criminal căruia îi plăcea să ucidă copii singuratici. Și n-am nimic de reproșat poveștii. A meris bine, a funcționat ... și cam asta contează. Da nici n-am așa multe laude. Pentru nișa asta de anime-uri, Erased mi se pare o serie ok-uță, să zicem. Aș putea să-i mai aduc niște minusuri pentru multe chestii. Gen, cum niciodată nu ne este explicat de unde dracu are Satoru puterile alea. Înainte să-mi săriți în cap vă zic că n-am citit manga. Deci dacă acolo sunt explicate, sau seriea se continuă cumva, mă doare fix în pula. Aici vorbim doar de seria anime. E destul de grav și neprofesionist din partea unui scenarist/creator de povești să introducă niște elemente esențiale în poveste și să nu le explice lumii. Oamenii nu-s tâmpiți, își pun întrebări. Ai înțeles, Sanbe Kei? (*înșoaptăsănumăaudă* Ăsta-i autorul) Nu suntem idioți. Vrem să știm. Da poate nici tu nu știi și de aia n-ai dat nicio explicație. Nici tu n-ai găsit una. Dacă e așa, asta te face un scenarist destul de prost. Sau hai, nu prost, c-ai aplicat bine structura clasică de drama-mistery, da puțin amator. Sunt elemente cheie într-o poveste care nu trebuie omise nicidecum. Explicația puterilor lui Satoru ar trebui să fie unul dintre ele. Neexplicând, lași publicului un gol. E ca un lanț de mingi ce formează un cerc perfect. Mna ... Erased este cercul dar îi lipsesc niște mingi de ici colo și te lasă cu senzația de incomplet. S-a încercat folosirea metaforei laitmotiv cu fluturele albastru pentru a atenționa și preveni spectatorul că urmează o întoarcere în timp, dar n-a ajutat cu nimic la elucidarea misterului despre originile puterilor protagonistului. Am observat că fluturii sunt un laitmotiv destul de uzual în cultura anime, și nu doar aia ... Oare de ce? Sunt sigur că dacă aș căuta puțin pe google aș găsi un răspuns da mi-e cam lene acum. Homework for later!

O chestie ce-am apreciat-o, însă doar din cauza faptului că sunt un cinema-dork, a fost trecerea din formatul Flat, specific seriilor de televiziune, la cel de Cinema Scope, specific, după cum spune și numele, filmelor. În loc să pună un filtru de culoare sau să adauge nuștiu ce efect deranjat ca să arate diferența dintre trecut și prezent, au ales o abordare simplă, inteligentă, care de data asta vine ca o metaforă cu mai mult sens situației în care se află Satoru. Toată viața lui este o bandă uriașă de peliculă care poate fi derulată înainte și înapoi după bunul plac al unei ”forțe divine”. Ah, muzica a fost bună desemenea, mai ales opening-ul. L-am ascultat vreo două zile.

Și-acum vă prezint teoriile mele nebunești pe care le-am debitat din cauza lipsei de somn. Fiind o poveste ce ascunde mai mult decât lasă să se vadă, am încercat să-mi bat puțin capul și să încerc să-nțeleg ce-a putut fi în mintea autorului. De ce peliculă? De ce se joacă cu temporalitatea? De ce simbolul fluturelui albastru și sărăcia-n explicații atunci când vine vorba de misterioasa abilitate? De ce? Cu toții știm că timpul e relativ și că nu se poate măsura cu exactitate. Nouă ne place să încercăm acest lucru din cauză că avem nevoie de-un sistem comun de referințe pentru a evita haosul și-a stabili o ordine. Există multe teorii legate de timp. Una ar fi aceea că nici măcar nu există și că totul se petrece în mod simultan. Fiecare moment al existenței noastre are loc în același timp. Nu există așa ceva ca trecut și viitor, doar prezent. Anime-ul s-ar putea lega de faptul ăsta. Pentru Satoru n-a contat deloc momentul din viața în care se afla. Odată avea 29 de ani, după 11, iar la final 25. Asta explică de ce călătorește atât de ușor în diferite momente ale vieții lui. Tocmai pentru că toate se petrec simultan. Și cum e asta posibil? Cred că lispa explicației e tocmai explicația în sine. Și-n viață se petrec chestii pe care nu ni le putem explica. În cazurile astea oamenii dau vina pe divinitate. ”Ne-a ajutat Dumnezeu, vezi?” sau ”De ce eu, Doamne? De ce?” La fel ca și gândirea oamenilor, poate acel fluture albastru este trimitere spre o forță divină, un soi de inteligent design, care coordonează viața fiecăruia și face ca lucrurile să se întâmple. Nu știu ... sunt doar speculații și mostly suprainterpretare. Moving on!

Cred că am mai menționat pe undeva că personajele mi s-au părut în mare parte destul de uzuale anime-uirlor, chiar stereotipuri. N-am o problemă atât de mare cu asta, decât faptul că acest lucru le-a făcut kinda previzibile, dar totuși situațiile în care au fost puse mi s-au părut bune. Satoru este eternul plictisit cu o atitudine negativistă dar din cauză unor forțe pe care nici el nu știe că le are (și fie vorba între noi, puțin contradictorii cu personajul, dar șhhh) ajunge să facă acte eroice, mama lui este descrisă foarte bine de către el, mama-diavol, care mereu știe în mod inexplicabil cam tot, Kenya este o țară în Afri... nu, stai, Kenya este copilul geniu care are o gândire mult mai matură și logică decât majoritatea adulților, Kayo este o mică pseudokuudere care este atinsă de bunătatea nemărginită a lui Satoru, Airi este fata hyper-activa și un soi de centru de interes amoros pentru Satoru. Anime-ul ăsta chiar că e ciudat, din orice unghi l-ai privi, promovează niște relații tabu foarte evidente. Iar Yashiro este sociopatul maniac, sociabil, deschis, care se ascunde în plină zi în mrejele profesorului iubitor și ”cool”, iar noapte își omoară elevii.

Cam asta a fost recenzia. Ar mai fi, dar nu vreau să vă încarc prea mult. Ca și-o mică concluzie, anime-ul a fost ok. M-am bucurat că m-am uitat la ceva puțin diferit față de ce văd deobicei. Dacă era puțin mai bine realizat plăcerea ar fi fost și mai mare dar asta este ... We deal with what we get! M-am reîntors. Aștept feedback-ul vostru pozitiv și negativ ... mostly negativ. Numai bine!

Verdict Erased: Tabuuri mascate!

Cine dorește să vadă acest anime în limba-i natală îl poate găsi pe Shinobi Fansub!