Posted by : Nekirus miercuri, 17 august 2016

Nu știu cine mă mai ține minte. Aveam eu pagina asta... blog, mă rog, unde postam tot felul de aberații care câteodată erau luate mult prea în serios de către unii. Într-o perioadă de juma de an am avut mai multe tentative de resuscitare a blogului însă fără succes. Mulți factori, de ordin extern, au contribuit la lipsa mea de interes și de timp către a mai continua. Am terminat o facultate în perioada asta, am început studiile de masterat, mi-am găsit un job, deci vă dați seama că tranzitez încet spre ceea ce se cheamă ”adult”. Deși-mi prinde bine această semi-independență față de familie și banii în plus, e drept că-mi lipsește timpul liber, care, deși încă există devine ceva mai greu de gestionat. În mare parte nu lipsa de timp a contribuit la menținerea inactivității mele. Deși eram ocupat puteam să strecor o oră, două ca să mai scriu ceva.

Pur și simplu am ajuns să mă satur. Nu din cauză că mai sunt unii hateri idioți, sau alții doar idioți, care să comenteze aiurea. Am obosit. În ultimele șapte luni am văzut vreo 2 serii anime... și-alea terminate cu chiu cu vai. Cum să mai postez pe blog când eu mă chinui aproape două luni să termin o nenorocită de serie de doișpe episoade. Pur și simplu nu-mi mai venea să mă uit la ele. Sincer, puțin îmi vine și acum. Am ales să continui totuși, să încerc să extind blogul, să acaparez oameni noi și să las comunitatea asta într-o stare cvasiindependentă de mine. Sunt încă două anime-uri despre care aș scrie, poate mă voi apuca de altele noi... poate, însă reluându-mi atribuțiile nu prea am de ales. Vreau să văd cum merge. Dacă totul e ok o să încerc să reintru în ritmul pe care l-am avut odată și în același timp să las loc și pentru alții.



Mă întorc. N-am vrut să irosesc prima postare după atâta amar de vreme pe ceva simplu (recenzie) așa că am stat să mă gândesc la un subiect interesant. Autoanalizându-mă mi-am dat seama că perioada de stagnare prin care am trecut este o idee cu potențial de cugetare nekirusiană. ”Ce-ar fi daca-aș analiza puțin ce simt în momentul ăsta față de anime-uri și de ce nu-mi mai vine să le urmăresc?” Cam asta m-am întrebat. Și mi-a picat fisa în momentul în care am conștientizat că este o chestie universal valabilă. Sunt sigur că cunoașteți persoane care au luat pauză de la anime-uri, sau au ales să se lase de ele de tot... poate chiar voi ați trecut printr-o astfel de perioadă. În această postare voi încerca să analizez pe scurt mai mulți factori care pot interveni - desigur, într-un mod cât se poate de subiectiv - și să reducă din acesta poftă avidă de animații japoneze.

Voi aborda pe rând mai multe cauze și situații care simt că m-au distanțat - sau mă distanțează încă - de plăcerea ce-am avut-o odată și voi încerca să scriu de unde vin și cum se manifestă. Ca un discurs justificator: nu încerc să zic că m-am lăsat de anime-uri, sau că postarea analizează oamenii ce-au făcut-o, - deși se poate aplica și pe nișa aia - dar voi încerca să merg pe factorii declanșatori de pauză, de un soi de anxietate față de anime-uri și de ridicarea unor probleme de nivel pseudoexistențial atunci când vine vorba de modul în care ne raportăm la anime-uri presați fiind de factori externi - societate, diferite medii de expunere, etc. Acum... șă-nșepem!

1. Societatea

Poate cel mai des întâlnit factor care te împinge să problematizezi serios această pasiune este societatea. Cu riscul de-a fi rău, vreau să spun că trăim într-o societatea idioată. Lume rea, care judecă și te cataloghează drept ”ceva„ fără să încerce măcar să te înțeleagă. Pe scurt, idioți. În România cultura anime este văzută de marea majoritate ca fiind un soi de ciudațenie orientală pentru ăia micii, sau și mai rău, devine o caracteristică a conceptului de ”fraier„ pe care toți idioții îl atribuie oamenilor. Nu mai vorbesc de oamenii trecuți de 35 de ani, să zicem, și de incapabilitatea a peste 90% dintre aceștia să înteleagă că animațiile nu sunt neapărat un gen cinematografic destinat copiilor. Mă rog! Lor nici n-ai ce să le ceri, crescând și trăind într-un sistem care-ți limita mult gândirea. Poate există printre voi oameni care și-au ascuns de multe ori această pasiune și n-au recunoscut că urmăresc anime-uri. Eu unul - slab de înger, de-altfel - am făcut-o... și nu odată. De ce? Tocmai din frica asta de-a nu fi judecat. Mai apoi asta te duce la acele probleme psudoexistențiale de care menționam. ”E în regulă să mă mai uit la așa ceva?”, ”Dacă află cineva?”, ”Nu-s prea mare oare?”, ”De ce-mi plac? Ceva nu-i ok cu mine.” and the list goes on... Nu am întâmpinat toate aceste problematici, însă îmi pot imagina că apar... la un moment dat. Unii trec peste și-și bagă mădularul în ea societate. Bravo lor! Pe alții am observat că-i afectează. Și pe mine câteodată, dar nu îndeajuns încât să zic stop.

2. Mediul și conținutul

Acum...Nu cred că ai nevoie de mai mult de doi neuroni în cap ca să-ți dai seama de faptul că anime-urile sunt chessy. Sunt brânză frate! Mai adaugăm și mediul de expunere - animația - care e băgat în mentalul colectiv occidental ca fiind un produs destinat purtătorilor de scutece, te ia și mai tare cu amețeala. Bun. Avem o chestie pe care noi inconștient o asociem cu ceva pentru prunci, care pe deasupra mai e și al naibi de iefin. Oricât de complex și de matur ar fi anime-ul tot există niște specificități de gen și culturale pe care japonezii le bagă și nouă ni se par chessy. De la tipologii de personaje, exemple de situații până la stilistică. Că aia e... Și-aici parcă văd că iar îmi sare lumea-n cap și mă înjură. Mna... puteți s-o faceți liniștiți. Pentru mine anime-urile sunt al dracu de chessy, dar asta nu înseamnă că nu-mi plac sau că n-o să mă mai uit la ele. - o periodă cel puțin. La un moment dat... nu acum, mai demult, eram foarte aproape să mă las de ele tocmai din cauza asta. Mă zgâriau pe ochi unele faze și-mi violau neuronul. Deși nu e cazul mereu, găsind și anime-uri cu niște momente foarte bune. Ideea e că unii poate ne gândim la un moment dat că anime-urile-s aiurea. Mna... sunt... dar sunt și faine. Cred că în momentul în care ajungi să fii un consumator fidel deja devine o chestiune legată de gust, însă despre asta voi vorbi mai detaliat la următorul punct.

3. Maturizarea gusturilor

Acest aspect este în strânsă legătură cu cel mai sus explicat. De ce? Păi ca să te poată afecta mediul, dar mai ales conținutul, e nevoie de-o oarecare maturizare perceptivă. Când ești mic e bine. Nu ți se pare nimic ciudat, ieftin, nedigerabil. După ce crești și ți se mai maturizează gusturile îți pui unele probleme. Am cunoștițe pe care acest lucru ia afectat în mod irevocabil. Gusurile se schimbă, cresc, se dezvoltă și de la un punct cred că se nișează. Produsele care ni se oferă devin sclavii subiectivismului nostru. Bine, există cazuri în care maturizarea gusturilor e destul lentă sau stagnează. Asta în cazul leneșilor care nu fac nimic cu viața lor decât să frece menta și nu le place să iasă din zona de confort și să încerce altceva. Ajungi să crești, să descoperi și altele, să conștinetizezi defapt ce sunt anime-urile și calitatea acestora, iar dacă acestea se pliează în continuare pe gusturile tale continui să te uiți. Dacă nu... aia e, a fost și-a trecut mai departe. Sunt cazuri și cazuri. Alții, forțează această maturizare și ignoră anime-urile dintr-un snobism pseudointelectual. Tocmai pentru că sunt chessy. Mna... aceasta gândire e doar o falsă maturizare. Nu contează natura produsului atât timp cât se pliează pe gusturile tale. Singura chestie importantă e să ai discernământul necesar ca să apreciezi calitatea produsului la valoarea lui adevărată și să înveți diferența dintre ”îmi place” și ”e bun”. Nu orice ne pleace e neapărat bun și viceversa.

4. Descoperirea unei alte surse de entertainment

În general lumea se uită la anime-uri pentru că sunt o sursă bună de distragere a atenției de la ce se petrece în jurul lor și le oferă doza aia de satisafcție pe care subconștient o caută. Unele sunt amuzante, altele mai dramatice, unele îți dau și hrană intelectuală - dacă știi să le alegi. Ești pasionat și nu te mai saturi de ele. Nu?... Păi, cred că unul dintre motivele des întâlnite datorită cărora survine o pauză de anime-uri în viața oamenilor este descoperirea unei noi pasiuni. Poate îți dai seama că jocul ăla mișto ce-a apărut luna trecută te face să te simți mai bine ca un anime. Stai și-l joci până obosești. Sau te apuci de-un sport... sau de băut și droguri... sau... sau poate ai o fază din aia în care te uiți la filme și seriale. În cazul meu au fost momente când am abandonat animațiile japoneze pe altceva. Și e normal să te saturi la un moment dat. Cred că îți prinde bine o pauză de la orice. Te ajută să-ți mai odihnești mintea, să asimilezi mai bine ce-ai văzut până acum, să mai înveți chestii noi și când te întorci la ele poate le privești cu alți ochi. Cel mai ideal scenariul ar fi să le combini pe poate. Puțin de-aici, puțin de-acolo și totul e bine. Cred că sunt unii oameni care pot. Adică singur sunt. Eu nu pot. Îmi place să mă focusez pe o singură chestie o perioadă de timp. Eh... fiecare funcționăm altfel.

5. Lipsa de timp

Uite c-am ajuns și la asta. Poate cea mai răspândită cauză pentru care lumea ia pauză sau renunță la anime-uri. Ajungi în pragul unor momente din viață când ți se adună prea multe și efectiv nu mai ai timpul fizic ca să te uiți. Poate ai un examen important, teză, bac, admitere, naiba mai știe ce și iei o sută de meditații la enșpe mii de materii și stai toată ziua cu nasul în cărți. Poate ești masochist și mai faci și-un sport pe lângă. În alte cazuri crești, nu mai depinzi de mama și de tata, îți găsești de lucru, descoperi că există niște chestii enervante numite facturi pe care trebuie să le plătești în fiecare lună ca să te poți masturba în continuare la filmulețele de pe redtube, etc. E clar că intervin niște responsabilități de care nu poți scăpa și-ți mănâncă din timp. Nu mai freci menta cu zilele cum o făceai altădată și aveai timp să urmărești zece serii anime scurte într-o săptămână. Privat fiind de prețiosul timp te distanțezi și te focusezi pe ceea ce consideri tu că este prioritar pentru tine. Asta nu înseamnă că te lași de tot. Poți să manageriezi foarte bine timpul și când dai de viață și să te uiți în continuare. Depinde de cât de mare e pasiunea. Însă mereu vor fi momente când vei fi mai ocupat și n-o să ai timp.

Închei cu deja clasicul ”ar mai fi„ dar încerc să păstrez postările cât mai scurte ca să mă urmărească și pe mine cineva. Știu că nu vă place să citiți. Nevoia de pauză apare la oricine. E normal ca din anumite motive - printre care se pot enumăra și cele enumerate în articol - să te saturi de anumite chestii. Cred că fiecare aspect din viața noastră joacă un rol important în felul în care ne raportăm la adicțiile mici care ne provoacă plăcere.

Nu zice nimeni că trebuie să te saturi de anime-uri, sau că e nevoie de-o pauză, însă există cazuri și cazuri, oameni și oameni, iar ceea ce-am dezbătut mai sus sunt chestii de care m-am lovit eu sau la care am fost martor. Într-un final contează cât de multă pasiune ai și cât de dispus ești să investești în ea. Crăciun fericit!

Leave a Reply

Subscribe to Posts | Subscribe to Comments

- Copyright © Animekirus - Animekirus