Animekirus

Cum încă n-am apucat să mă uit la prea multe anime-uri noi, astăzi am decis că voi scrie despre un clasic. E vorba de Yu Yu Hakusho, un anime cu care mulți am crescut, urmărindu-l în repetate rânduri atunci când rula pe Animax. Eu unul cred că l-am văzut cap coadă de vreo șapte ori, și nu exagerez. Încă țin minte că trecuse febra Dragon Ball care mi-a marcat copilăria, iar tranzitând la preadolescență, am dat de acest anime. Nu vreau să intru în istorii personale așa că voi lăsa asta deoparte și voi trece direct la recenzie.

Îl numesc în titlu un anime ghinionist. De ce oare? Chiar dacă printre fanii români - care l-au văzut ca și mine pe Animax - este destul de cunoscut, în momentul în care rula, - mijlocul anilor 90 - era destul de anonim. Într-adevăr, pentru genul din care face parte și perioada respectivă a fost un anime mai mult decât decent. Are o poveste interesantă, personaje foarte bine construite, acțiune moderată -dar de calitate. Atunci de ce a fost atât de ignorat? Gândiți-vă bine la ce anime arhicunoscut din aceeași oală de sarmale a mai rulat în vremea respectivă. Dacă răspunsul vostru a fost Dragon Ball Z, atunci bingo! Cele două anime-uri au rulat exact în aceeași perioadă iar DB a eclipsat total Yu Yu Hakusho. Acum, dacă mă puneți să spun care din cele două e mai bun - ca shounen - vă zic fără pic de ezitare că Yu Yu Hakusho depășește lejer franciza Dragon Ball. În primul rând povestea este mai complexă și asta se vede deja din episoadele introductive. În DB avem un băiat maimuță care pornește în căutarea a șapte bile ce pot aduce în lumea noastră un dragon mistic ce îndeplinește dorințe. Scopul este clar și simplu, introducerea se face repede și deja se trece la treabă. Pe de altă parte Yu Yu Hakusho e ceva mai ingenios. 

Îl avem pe Yusuke, un băiat obișnuit de paisprezece ani - cred - care într-o zi este lovit de o mașină și moare. Acestuia i se oferă șansa de a reveni la viață, însă pentru a face asta trebuie să îndeplinească anumite condiții. Toată introducerea de cinci, șase episoade - dacă bine țin eu minte - este făcută ca noi să înțelegem ce fel de viață a dus Yusuke, cum se raportează persoanele din jurul său la el și mai ales, să-l înțelegem pe el ca om. Toată această construcție de acțiuni menite să-l aducă înapoi la viață îl plasează într-un context în care el e presat mereu, trebuie să se bazeze pe apropiații lui, iar acest lucru oferă o introducere foarte ingenios făcută în povestea care va urma. Cum ar fi fost dacă Yusuke era făcut un detectiv al lumii spirituale din prima? Ar mai fi avut același impact? Nu. În felul acesta noi deja am ajuns să-l cunoaștem atât pe el cât și pe cei din jurul lui, știm ce fel de personaj este și am format o conexiune emoțională cu el. Consider că Yu Yu Hakusho a avut una dintre cele mai bune introduceri din istoria shounen-urilor.

Totuși, dacă e mai bun, de ce a fost atât de eclipsat de Dragon Ball? Aici intervine audiența. Ambele serii își propun cam același public. Vorbim de copii, în special de băieți, undeva în jurul vârstei de doișpe ani. Și să fim serioși acum... Ce copil de doișpe ani apreciează o poveste construită inteligent, cu un oarecare substrat, care își ia timpul necesar ca să prezinte cum trebuie personajele și universul și mai apoi trece la acțiunea adevărată? Ce copil de doișpe ani face asta? Cam niciunul. Toți vor să vadă acțiune multă, bătăi, comedioară ușoară și o poveste extrem de simplă de înțeles. Exact ceea ce și este Dragon Ball. Diferențe dintre cele două - chiar dacă calitativ Yu Yu Hakusho e mai bun - e că Dragon Ball s-a pliat mult mai bine pe audiența generală de la vremea aceea. Yu Yu Hakusho a început să fie cunoscut undeva pe la începutul anilor 2000, când acesta a fost redifuzat pe diverse canale adiacente din Europa și America. Exact ca-n cazul României. Nu spun că la vremea lui a fost un anime total ignorat, însă nu a avut parte de recunoașterea de care a meritat. Și spre deosebire de Dragon Ball, la care după o anumită vârstă - dacă nu ești prea infestat de melancolie - spui meh, Yu Yu Hakusho funcționează și pentru cei mai maturi. Aș zice că funcționează chiar mai bine pentru cei trecuți de șaipe, șaptișpe ani, pentru că deja la vârsta asta ar trebui să dobândești maturitatea necesară ca să apreciezi mai bine macanismele unui asemenea anime.

Așa. Să lăsăm totuși la o parte comparația dintre cele două anime-uri. Chiar dacă ambele sunt shounen-uri sunt destul de diferite, fiecare venind cu o abordare proprie a felului în care-și expune povestea. Nu vreau să-mi sară fanii DB în cap acum. Și eu am urmărit seria în copilărie, mi-a plăcut, - atunci - înțeleg foarte bine de ce e așa cum e și ce și-a propus, însă dacă ne raportăm la shounen-uri în general ca gen, Yu Yu Hakusho este mult peste. 

E genul acela de anime care devine din ce în ce mai bun cu fiecare arc nou care vine. Deși am întâlnit foarte multe păreri diferite, voci care zic că arc-ul cu Dark Tournament este cel mai bun iar după scade, eu sunt de altă părere. Principala problemă la modul în care Yu Yu Hakusho își expune povestea este ritmul. Hai să împărțim seria în jumătare! Prima jumătate e până la arc-ul cu turneul și Toguro, (inclusiv) iar cea de-a doua e tot ce se petrece după. Într-un fel dau dreptate și celor care spun că a două jumătate este mai slabă decât prima. Am zis într-un fel, nu în totalitate. Ca și poveste, evenimente, progresii narative și evoluții de personaje nu. Ca ritm, da. Ce înțeleg eu prin ritm? Modul în care o serie de acțiuni - care compun povestea propriu-zisă - evoluează gradat. O poveste bună are un ritm care se supune unei scheme. În prima jumătate a anime-ului totul urmează o schemă clasică. Anime-ul își oferă timpul necesar să respire și duce gradat povestea mai departe, fără să fie nici prea înceată. Avem acel build up introductiv în care îi cunoaștem pe protagoniști, după care se ajunge la diferite arc-uri narative care duc povestea mai departe și oferă informații relevante sau prezintă alte personaje. Sunt introduși treptat și celălalte personaje importante: Kurama, Hiei, Genkai. După, printr-o serie de evenimente, Yusuke își dă seama în ce s-a băgat iar noi înțelegem - încă totuși vag - ce vrea anime-ul să fie. Autorul construiește totul atât de meticulos încât îi oferă și lui Toguro un pre-arc înainte de turneu. Vă zic eu că turneul nu mai era la fel de bun dacă nu era tot episodul cu Yukina. Totodată, îi oferă dezvoltare lui Hiei, o necesitate la momentul rspectiv. Pe Kurama l-am cunoscut cât de cât în acel episod în care a vrut să se sacrifice ca să-și salveze mama, însă Hiei până în momentul acela nu era decât pușlamaua cool și rece pe care fanii o admirau. Acum aflăm că are o soră. Vedeți? Sunt chestii necesare pe care autorul a avut răbdare să le dezvolte și toate această dezvoltare a concluziaonat cu turneul de arte marțiale negre. 

Ok. Ce se petrece cu partea a doua? Anime-ul are parte de-o schimbare de ritm. Parcă cineva i-a spus lui Togashi Yushihiro - autorul - că e la jumătate și-ar face bine să zică tot ce mai are de zis în celălalte capitole rămase. Ritmul devine mult mai alert. Nu mai întâlnim acea dezvoltare lentă, acele pauze de respiro care să se introducă treptate în noul arc. Nici bine nu se termină tunerul că deja se sare la altceva. Apoi nici bine nu îl bate pe Sensui că se trece mai departe. Iar la final... pfuai! Finalul e grăbit de tot. Dacă povestea avea aceași dezvoltare ca în prima parte turneul final putea să iasă o serie de episoade increbibile. Aici e problema. Ritmul. Povestea trece repede de la un subiect la altul, de la un adversar la altul, fără să ofere acele pauze de respiro și să se concentreze pe progresia treptată ca în prima parte. Însă dacă vorbim de povestea per ansablu - tematici, abordare, evenimente - ea este mult mai bună în a doua parte. Sau mă rog... să zicem că are mult mai mult potențial. Dacă nu-l amenința cineva cu bota pe Yushihiro să o termine cât mai repede putea să ridice calitatea anime-ului și mai sus de atât. E drept că devine frustrant de la un moment dat să ți se bage atâta informație și progresie narativă pe gât. Cred că asta oferă senzația aia de scădere a calității din a doua parta. Într-un fel cam așa și este dar povestea devine mai bună, zic eu. Temele, la fel ca personajele care apar sunt mult mai complexe. Yusuke și cu ceilalți sunt într-o dificultate mult mai mare și au partea de-o dezvoltare mult mai accentuată și bine realizată. Personajele se maturizează dar totuși rămân aceleași. Ăsta cred că e harul lui Yushihiro, - atât aici cât și-n Hunter x Hunter - să facă personaje foarte bune. 

Am tot lăudat atâta anime-ul ăsta. Dar oare are și părți negative? Are... sau mă rog, n-are. Ceea ce vreau să zic e că, deși e foarte bine făcut, anime-ul nu e chiar atât de complex. Povestea e ușor de înțeles, evoluează frumos, personajele sunt construite cu iscuțime, dar totuși respectă rețeta clară a unui shounen. Și e foarte bine că face asta. Însă Yu Yu Hakusho e un pilon important în istoria shounen-ului, nu a anime-urilor de toate categoriile. Întâlnim aceași rețetă a luptelor clasice - deși dau credit seriei pentru modul în care știe să dozeze acțiunea, suspansul și timpul alocat bătăilor - și a schemei eroul. (și-o i-a în gură, power up, învinge, vine altul mai tare, etc) Ciclul repetându-se la nesfârșit. E un shounen clasic, bine făcut, care pentru vremea respectivă a funcționat mai mult decât bine. Un corespondent contemporan al anime-ului ar fi chiar Hunter x Hunter, făcut tot de același autor. Se vede că omul e priceput și știe să se adapteze de la o perioadă la alta. Și ar mai fi - după cum am zis deja - ritmul foarte accelerat din a doua jumătate a seriei, când îți lasă impresia că parcă urmărește structura narativă a unui joc video - o progresie încărcată cu multă acțiune.  În rest, raportându-mă la vremea aceea, nimic de reproșat. Yu Yu Hakusho este un shounen bun și un anime care - să zicem - reușește să stea în picioare. Vă rog să nu-mi duceți cuvintele de laudă spre glorificare. Nu-l consider o capodoperă și nici măcar o serie foarte bună. E doar un anime bun.

Poate ceea ce se remarcă cel mai bine la această serie sunt personajele. Cred că ăsta este principalul plus. Dacă nu erau personajele atât de bine făcute nici povestea nu mai era la fel. Vă garantez! Yu Yu Hakusho se folosește de niște tipologii standard. Yusuke - tânărul rebel, Kuwabara - șmecherul cu gura mare, Kurama - gânditorul efeminizat, Hiei - personajul misterios și cool. Însă modul în care se dezvoltă ele fac din ei niște personaje cu adevărat bune. Autorul a luat toate aceste tipologii și le-a integrat foarte bine în universul său. A făcut din ele niște personaje remarcabile. Yusuke nu e doar orice tânăr rebel, cunoaștem și alte părți a lui. Și la fel e cu toți. Nu sunt dezvoltați unilateral, fiecare mai are o parte - sau mai multe - pe care o cunoaștem treptate. Ah, da! Și cel mai important... personajele se schimbă și se maturizează într-un mod cât de cât credibil. E drept că mai sunt momente când acestă ”schimbare„ apare forțat sau într-un mod neverosimil - mai ales la Hiei - dar per ansablu e bine făcută. Apreciez mult acest anime pentru multitudinea de personaje colorate, pentru umorul situațiilor și pentru acțiunea dozată cu cap. Nu sunt doar doi muschiuloși care strigă unii la alții și-și dau power up.

Cred că mă lungesc iar prea mult. S-a înțeles ideea și părerea mea despre acest anime. Yu Yu Hakusho, un shounen remarcabil al vremii sale, dar care din păcate a avut ghinionul să se nască în același timp cu franciza Dragon Ball care a pus-o în umbră. Însă ca orice ou auriu, a fost găsit la un moment dat și în ziua de azi sper și cred că are recunoașterea pe care o merită. Nu e nicidecum un anime genial, dar e un shounen foarte bun al vremii sale. Vă las! Pa!