Animekirus

 A venit vremea să fac recenzia... aia promisă acum patru luni. Sper că n-ați așteptat-o prea mult! *râsperplex* V-am zis că revin. E drept că mă mișc ceva mai greu dar după cum v-am atenționat în ultimele mele articole, blogul nu e foarte sus pe lista mea de priorități. Așa. Azi vorbim despre unul dintre cele mai populare și apreciate - nu-mi explic de ce - anime-uri în cultura consumatorilor români de rând. Atâția oameni mi l-au tot băgat pe gât încât s-a activat hipster-ul din mine și a trebuit să depun un efort colosal ca să mă apuc și eu de el. Yato în sus, Yato în jos - era cazul să văd cu ochii mei cine naiba-i Yato ăsta. A trecut ceva timp de când l-am văzut, deoarece, după cum bine știți dacă ați citit articolul trecut, am luat o pauză considerabilă de la anime-uri. Am văzut ambele sezoane undeva prin Ianuarie și a fost ultimul anime pe care l-am putut vedea într-un ritm normal mie. Deși l-am văzut de mult memoria mi-e destul de proaspătă, tocmai din cauză că nu prea am văzut alte anime-uri între timp.

Ce pot să zic despre Noragami este că aveam așteptări ceva mai mari de la el. Da, știam de la început că am de-a face cu un shounen tipic și faptul că e atât de popular denotă fix calitatea mediocră pe care - după părerea mea - o dobândește cu greu abia din al doilea sezon. Noragami pare a fi o mixtură de genuri care aparent se împletesc destul de bine. Cred că asta a atras lumea și a dat acel aer aparte pe care anime-ul îl emana. Ceea ce strică în cazul de față este modul în care a fost realizat. Premisa de la care pleacă anime-ul se aseamănă exagerat de mult cu cea din Blood Lad - exceptând utilizarea temei vampirilor - și se duce spre o rețetă clasică abordată în seriile de gen. 

Avem un grup de indivizi - Yato, Hiyori, Yukine - considerați drept proscriși într-o lume în care zeii există și nu doar atât, au și puterea de-a interveni în viețile oamenilor. Tipologiile acestora respectă și ele un soi de potretizare biblică. Bazându-se pe ideea de politeism fiecare zeitate nu este prea complexă, personalitatea corespunzând cu ideea sau conceptul pe care îl reprezintă. Avem zei înțelepți, zei aroganți, zei iubitori, zei juști, zei malefici, etc. Ah... și-l mai avem pe Yato, care are un caracter ușor delăsătoar și cinic, nelipsit de bufonării, dar care ascunde o personalitate mult mai diferită și - să-i zicem - sălbatică.


Pe lângă tema - din ce în ce mai utilizată în anime-uri - zeităților, privim către un periplu al eroilor care are un scop aparent - restaurarea condiției inițiale a lui Hiyori și drumul spre faimă a lui Yato - dar spre care nu pare să se îndrepte niciodată. Ăsta e unul dintre reproșurile cele mai mari pe care le aduc poveștii, mai ales în primul sezon. Își face destul de repede cunoscute intențiile, dar nu evoluează aproape deloc într-acolo. Dacă ar fi să refac tot sezonul întâi aș lăsa primele trei episoade și ultimele două, restul de acțiune merită tăiată că nu te duce nicăieri. Și vă rog din suflet să nu folosiți clasicul argument: Dar Nekirus, povestea e relevantă și în acele momente pentru că îți descrie personalitatea personajelor și te ajută să înțelegi mai bine universul lor. Da... dar... e oare atât de greu să arăți toate chestiile astea într-o acțiune sau șir de acțiuni care chiar să fie relevante pentru poveste, decât să dai enșpe mii de episode cu dramele fandosite ale lui Yukine?

 Altă temă des utilizată este cea a sufletului în diferite forme ale lui. Avem sufletele care după moarte pot deveni corupte și să se transforme într-o entitate demonică al cărui scop e să devoreze alte suflete. Pe urmă vine tema sufletului folosit pe post de armă. Da, există niște suflete speciale care pot deveni arme divine pentru zei ca să-i folosească în lupte. Prin acest lucru ei se alătură casei zeului respectiv și acesta câștigă notorietate și putere. În cele din urmă dacă e să sintetizăm tot ceea ce-am scris mai sus într-o propoziție ar fi cam așa: Protagonistul - care este un proscris, leneș, aparent bun de nimic, bufon, dar care are o latură ascunsă - împreună cu prietenii săi se luptă cu niște suflete umane corupte pe care le combat folosindu-se de alte suflete ce se pot transforma în arme. Unde am mai văzut noi asta? În multe locuri. Și sincer n-am nicio problemă cu reciclarea temelor des întâlnite... Noragami chiar o face destul de original aș putea spune, tu ca spectator simțind unicitatea universului respectiv, însă modul în care este expusă povestea - de multe ori stagnând și introducând episoade care n-au relvanță - face din el doar un anime ce se vrea a fi mai mult decât este.


Mă simt din nou ca la Angel Beats!, când părerile mele legate de un anime detul de apreciat de către foarte mulți sunt contradictorii cu a lor și nu înțeleg de ce. Aș zice ok dacă ar fi o chestie de gusturi, însă nu e. Noragami e doar prost și atât. Bine, poa să-ți placă dacă ești avid de shounen-uri cu multă acțiune, situații clișeizate și care nu te provoacă în niciun fel. Nu zic că Noragami este un anime foarte prost. Aragoto mai ales are niște părți foarte bune și se vede o evoluție uriașă față de primul sezon dar auzind atâtea chestii bune despre el cred că mi-am pus eu așteptările mult prea sus.

Povestea - deși reciclează o temă comună - are potențial, însă modul în care este construită acțiunea și personajele fac din Noragami un shounen tipic și nimic mai mult. E plin de momente moarte, când simți că nu avansează deloc sau că ceea ce se petrece nu are relevanță pentru desfășurarea de evenimente principale. E mult prea fragmentat și se sare repede de la o chestie la alta, lăsând loc de foarte multe inconsistențe. Primul sezon merge pe ideea de serie - fiecare episod are o poveste de sine stătătoare care se integrează ca o microstructură în intriga principală - și prezintă cam același set de evenimente. În principiu apare un ayakashi iar Yato îl omoară până la final. Ca să nu mai spun de numărul enervant de momente cu Yukine și văicărelile lui. În prima parte a seriei nu mi-a plăcut deloc acest personaj, mi se părea incredibil de enervant, fără logică, iar după ce s-au chinuit atâta să-i construiască mantra de puștan fandosit și cu fițe, acesta se dă pe brazdă forțat și într-un mod total neconvingător.


E drept că Noragami Aragoto cunoaște o evoluție pe toate aspectele. Povestea nu mai merge pe ideea de serie și se împarte în două mari arc-uri, urmărind fiecare câte un unul dintre cei șapte zei ai norocului - Bishamon și Ebisu. Evenimentele încep să aibă relevanță pentru poveste, prezentând intrigi puternice și convingătoare care duc acțiunea mai departe. Conflictul dintre Yato și Bishamon de care eram atât de dezamăgit că n-a mers în nicio direcție în primul sezon acum își găsește rezolvarea, personajele evoluează într-un mod realist și bine prezentat, - ceea ce nu e un lucru des întâlnit la shounen-uri. Tot acel comic de situație absurd și prostuț este redus consderabil, seria adoptând o tentă mai întunecată, iar convingerile lui Yato sunt mult mai puternice și evidente în partea a doua.

Personajele nu m-au impresionat cu nimic... ba chiar am urât o bună parte dintre ele. E clar că nu s-a vrut complicarea cu personaje mult prea complexe și greu de înțeles. Toți respectă o tipologie destul de evidentă iar altele - precum Yato - te păcălesc să crezi că au greutate. Nu e așa. Yato merge destul de simplu pe tipologii bilaterale - una a bufonului neserios și pus pe șotii și cealaltă a luptătorului periculos, serios și însetat de sânge. Hiyori este aceeași protagonistă enervant de insistentă care îl pune în mișcare pe protagonist iat Yukine... lăsați... mai bine să nu mă apuc de vorbit despre el.


În concluzie, deși cunoaște o evoluție în al doilea sezon și devine urmăribil, seria Noragami rămâne un shounen tipicar ce abordează teme deșa clasice, se folosește de tipologii cunoscute și ramifică povestea în mult pre multe incursiuni și situații inutile, dar asta nu-l face mai prost decât restul suratelor ei din aceeași gamă. Ca să fiu sincer am văzut altele și mai proste. E un anime slăbuț care devine okish odată cu Noragami Aragoto, dar în jurul căruia s-a creat o isterie și-un fandom foarte mare pe care nu mi-l pot explica. Am încercat să fac recenzia mai scurtă. Sper că mi-a ieșit. Înjurați-mă liniștiți!